fbpx

Cursuri de artă

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) prin Departamentul Cultural au inițiat la Casa Tineretului un hub educațional artistic pentru tinerii și adolescenții cu înclinații și aspirații artistice. Echipa de artiști a FITT propune un program multidisciplinar care cuprinde cursuri de arte vizuale și performative. Fiecare curs are o perioadă de desfășurare de 3 luni cu întâlniri săptămânale, adresate grupelor de vărstă 10 – 14 ani și 15 – 19 ani. Pentru a sprijini integrarea socială în comunitatea timișoreană a refugiaților din Ucraina, grupele participante la cursuri vor avea jumătate din locuri disponibile pentru ucrainieni iar jumătate pentru români.

Participarea se face pe baza înscrierii, prin formularul atașat la fiecare curs. Locurile fiind limitate, în cazul epuizării acestora există posibilitatea înscrierii la finalizarea modulului în curs. Cursurile vor avea loc în zile diferite ale săptămânii, oferind astfel posibilitatea de a vă înscrie la mai multe dintre acestea, participarea fiind complet gratuită.

Programul și activitățile sunt implementate de FITT cu sprijinul UNICEF.

Pentru o bună desfășurare a cursurilor vă rugăm să tratați cu seriozitate prezența. În cazul în care există două absențe consecutive sau o prezeță generală inconstantă la curs, ne rezevăm dreptul de a suspenda înscrierea respectivilor participanți. 

Cornelia Kirali

Ceramică

În cadrul activităților artistico-plastice, modelajul se prezintă că o activitate prin care participantul percepe și transformă realitatea în mod tridimensional (sesizând volumul, proporțiile, etc), realizând diferite creații prin efort propriu.

Constantin-Alexandru Dulică

Inițiere în chitară

În cadrul acestui curs vom învăța recunoaştem notele pe chitară, cântăm acorduri, vom explora diverse ritmuri, dar cel mai important, vom pune toate aceste noțiuni în practică, cântând împreună.

Alisiya Yesman

Dans contemporan

Dinamică, mișcare, vigoare, claritate si îndrăzneala, sau poate tandrețe, fluiditate? În dansul contemporan ești liber alegi ce vrei tu în acest moment.

Cristian Florin Anghel

Bazele picturii

Acest curs urmărește să familiarizeze participanții cu pictura spre a le oferi încrederea necesară pentru a se exprima pin intermediul acestui mediu. 

Alina Sferle

Desen și gravură

Exercițiile predate vor ajuta la dezvoltarea unei sensibilități pentru felul de a observa și utiliza linia, forma, culoarea, textura, ritmul, precum și organizarea spațială a elementelor.

Eugen Paraschivu

Artă digitală

Cursul de artă digitală are rolul de a familiariza participanții cu tehnici digitale precum prelucrarea imaginii pe calculator, desen, pictură digitală, animație, modelare 3D și desen în realitatea virtuală.

Arta actorului

Horn Raoul Andreas

Cu toții ne gândim la teatru ca fiind acel moment în care actorul stă singur pe scenă cu mâna în șold, intonând pe rând cuvintele. Sau aplauzele de final, când, pe actor îl doare spatele de la atâtea plecăciuni. Prin orele de teatru ne propunem să ne luăm ochii de la vârful piramidei și să ne uităm la bază.